Get Adobe Flash player

Punct de sacrificare a mieilor, la Caransebeș

Primăria municipiului Caransebeş, prin Serviciul Public „Piaţa Gugulanilor”, pune la dispoziţia crescătorilor de animale „Punctul de sacrificare tineret ovin şi caprin” în Piaţa centrală, autorizat pe perioada 6.04-15.04 2017.

Prin autorizarea temporară a Punctului de sacrificiu dorim ca în fiecare an să le oferim caransebeşenilor posibilitatea de a-şi alege direct de la producător mielul proaspăt taiat pentru masa de Paşte. Taxele percepute sunt 5 lei/cap şi 30 de lei/zi de măcelar (prestator), neschimbate din anul 2005. Punctul de sacrificare îndeplinește toate condițiile cerute de lege, existând aici inclusiv un asomator pentru miei”, a declarat şefa Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor”, Luminiţa Verdeş.

Orarul de funcţionare este de luni până sâmbătă, între orele 7-16, iar duminică de la 8-13.

Pentru prevenirea toxiinfecţiilor alimentare, se asigură asistență veterinară din partea DSVSA Caraş-Severin, cadre care supraveghează şi verifică permanent modul de respectare a condiţiilor sanitar-veterinare la Punctul de sacrificare din Piaţa centrală. (M. Doman)

Sursa: http://www.7-zile.com/2017/04/06/punct-de-sacrificare-mieilor-la-caransebes-2/ 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

83 + = 91